De pe 21 iunie 2008 am disparut de pe blog. Pe 30 iunie am avut lucrarea de dizertatie de sustinut, iar ziua urmatoare, pe 1 Iulie 2008 am nascut un baietel minunat :). De atunci rolul de mama-dadaca :) nu mi-a mai permis sa scriu niciun cuvintel. Un blogger destul de citit printre "noi" imi spunea sa scriu macar un rand, dar sa scriu. Cred ca inspiratia m-a lasat total - nu am avut cuvinte nici de o propozitie.... But I'm back :)
Mereu ma gandeam la Elena Udrea - o femeie de cariera, cu un program atat de calculat- cum de are atata timp de blog.... Cred ca orice ai face, este mai putin solicitant decat sa fii mama, dar nimic mai frumos de atat :)
Acum voi avea si eu timp, din pacate. Conjuctura m-a obligat sa imi trimit copilul la bunicii lui din Craiova, iar eu sa revin la activitatea mea de odinioara. Nu stiti cat poate sa doara sa stai departe de copilul tau; credeam ca stiu ce inseamna durerea sufleteasca - dar nimic nu se compara cu asta.
Am trait un moment inedit ieri. Eram la un suc cu diversi oameni care ocupa pozitii de cunostinte, rude prin alianta, dar prea putin prieteni. Eram trista si ingandurata. Imi era dor de copilul meu si incercam sa imi dau seama cum voi trece eu peste aceasta perioada care va fi destul de lunga. Intr-un sfarsit, a venit comanda; eu - un suc natural de piersici. Toata ziua bausem numai cafele amare si apa insipida, incolora si inodora. Aveam un gust amar si la propriu si la figurat. Dar, in momentul cand am luat prima inghititura de suc dulce, a fost foarte ciudat. In fata ochilor mi-a aparut Raul (bebe). Creierul meu obosit si stresat a facut legatura intre acest gust dulce cu momentele in care il tineam in brate pe Raul. Am ramas uimita - nimic mai dulce pe pamantul asta, nu este, acum, decat baiatul meu. :)